In perioada in care a trait Isus pe pamant si chiar in perioada bisericii primare, evreii erau sub dominatia Imperiului roman. Nu erau un popor liber, unii au fost vanduti ca sclavi, plateau bir si trebuiau sa se supuna la legi si hotarari care probabil nu erau dintre cele mai placute. In aceste imprejurari Isus a avut la dispozitie multimi pe care ar fi putut sa le mobilizeze ca sa se revolte fata de ocupatia straina. Cand a intrat in Ierusalim inainte de Pasti ar fi putut folosi probabil sute de mii de oameni in acest sens. Insa Isus nu a parut preocupat de realitatile politice ale vremii, remarcile Lui vizavi de acest subiect au fost: “Dati, dar, cezarului ce este al cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (Luc.20:25) “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36)
In acelasi timp unii dintre cetateni au organizat revolte, revolte care s-au terminat intr-un mod tragic, din cand in cand nemultumirea fata de ocupatia straina izbucnea prin astfel de manifestari. In aceste proteste nu a fost implicat insa nimeni din anturajul lui Isus. Luca 23:19 ni-l prezinta pe Baraba cel care a fost eliberat in detrimentul lui Isus care a participat la o astfel de manifestatie si a ajuns la inchisoare.
In aceste conditii nu gasim nici un indemn a lui Isus prin care sa ii instige pe urmasii Lui la vreun protest fata de ceva nedrept, fata de ceva neplacut, fata de lipsa libertatii politice si nationale. Dimpotriva mesajul lui Isus a fost unul care nu a tinut cont de acest aspect, si a indemnat la supunere.
Acum sa trecem la biserica primara. Aceeasi poveste, aceeasi ocupatie romana, acelasi tratament agresiv al romanilor fata de evrei. Nici un apostol nu a incercat vreo clipa sa mentioneze ideea de protest fata de autoritati ci dimpotriva, invatatura lor era asa: Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte; caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt, au fost randuite de Dumnezeu. (Rom.13:1
Acest indemn a fost dat in contextul pe care l-am explicat mai sus.
Cand apostolii au ajuns in inchisoare, cand li s-au facut nedreptati clare nu au apelat la proteste, nu au adunat crestinii prin piate sa strige pentru eliberarea lui Petru din inchisoare de exemplu. Crestini stateau in case si se rugau pt eliberarea acestora si dupa caz, un inger venea si rezolva problema. Sa nu uitam de Iacov care a fost omorat de conducerea de atunci. Nici un protest de strada. Crestinii din biserica primara nu au dus deloc viata de lux pe care o ducem multi dintre noi, nici nu aveau voie sa faca tot ce vor pe lume, cum avem noi voie, erau sub ocupatie straina, si desi astea erau conditiile nici urma de proteste, nici urma de revolta ci dimpotriva: Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte; caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt, au fost randuite de Dumnezeu. (Rom.13:1)
Cand crestinilor li se facea o nedreptate apelau la Dumnezeu in rugaciune si asteptau izbavirea de la El. Nu simteau ca trebuie sa faca si ei ceva, sa Ii dea o mana de ajutor lui Dumnezeu. “Preaiubitilor, nu va razbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: “Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati”, zice Domnul. (Rom.12:19)
Crestinii din biserica primara nu se asociau cu revoltele si protestele facute de cei necrestini fata de nedreptatile autoritatilor romane, ei aveau alta filosofie de viata
Cam asta vorbeste Biblia despre comportamentul civic al crestinului.